Ganduri... pietricele pierdute in desert ieri ...si azi.
Curios cum viata te face sa-ti amintesti episoade din trecutul tau si mai ales cum le interpretezi functie de ce traiesti in prezent.Au fost perioade in care mi se parea ca toata oboseala lumii (uneori credeam ca si toate necazurile din lume) s-a adunat in mine. In acele momente imi doream sa plec undeva, sa dispar, sa fiu doar eu cu mine, sa stau, sa gandesc la ce mi-ar trece prin minte, sa fac doar ce-mi place, sa nu fie nevoie sa fac ceva pentru ca trebuie... Asa doream atunci.
Acum stau toata ziua pe scaun ori pe canapea. Sunt in casa mea dar sunt cumva plecata din lume. Nu pot iesi pentru ca nu pot merge. De fiecare data cand cred ca o iau pe aratura imi rog sotul sa ma duca undeva cu masina. Am incercat sa merg in cate un magazin sa vad ... poate sa si cumpar cate ceva... Nu reusesc sa stau mai mult de cinci minute in picioare. Trebuie sa stau jos.
Ma duce pe malul Oltului si din masina privesc apa...apoi acasa.
Nu ies des. Rar. Foarte rar. Numai cand simt ca nu mai pot sa stau pe canapea, ca nici margelele si nici cartoanele si nici croseta nu-mi mai aduc linistea. Nu ies pentru ca nu sunt in stare si pentru ca imi este din ce in ce mai greu sa suport privirile oamenilor. Pe fata celor mai multi este curiozitate amestecata cu mila, unii ma privesc cu dezgust, altii il privesc pe sotul meu cu multa, foarte multa compatimire.
Ii inteleg pe cei care ma privesc... Nu e deloc o priveliste placuta sa dai cu ochii de o fata stearsa...fara gene, fara sprancene ... cu ceva pe cap sub soarele arzator... o fata care se mai si stramba de durere din cand in cand.
Curios cum viata te face sa-ti amintesti episoade din trecutul tau si mai ales cum le interpretezi functie de ce traiesti in prezent.
Acum imi doresc sa fiu sanatoasa, sa pot merge la serviciu, sa ma plimb, sa pot iesi din casa cand am chef si sa stau afara cat am chef...
