Realizez ca timpul zboara, ma cert ca pierd timpul aiurea, dar tot mai zabovesc putin in mijlocul dezordinii pe care am facut-o dar care imi face placere. Si visez ca voi avea candva o camaruta numai a mea, in care voi avea destule rafturi si o masa de lucru... Un spatiu in care sa visez, timpul necesar sa fac ca visele sa prinda viata..., in cazul meu sa dau forma cartoanelor, margelelor, panglicilor de toate culorile.
Cate o bucata de carton nu se deslipeste de privirea mea si atunci incep sa masor, tai si caut culorile care se potrivesc cel mai bine cu imaginea din mintea mea. Florile sunt la locul lor in punga langa mine si asteapta, la fel si panglicutele, margele...
O felicitare si cutiuta ei...
Apoi incep sa strang tot ce am imprastiat, imi promit ca data viitoare voi pastra mai mult timp pentru mesterit si revin la ce trebuie sa fac.
Probabil ca si altii fac la fel... Sau poate ca nu.
Ce bine ar fi daca si aici, in lumea aceasta, pe Pamant, in viata aceasta am putea sa nu mai facem ce sa facem. Trebuie, trebuie, trebuie...e-asa de agresiv si cu toate astea atat de folosit si de acceptat de noi, de ceilalti de langa noi, de societate.....
RăspundețiȘtergere