O felicitare si cutiuta ei

                      In majoritatea timpului fac ce trebuie { serviciu, cumparaturi, activitatile de zi cu zi prin casa, tot ce ne ocupa ziua de obicei, adica "ce trebuie sa facem"},apoi, apare un moment in care merg ca in transa la coltul meu, locul in care am strans tot felul de lucrusoare despre care am crezut ca imi vor trebui candva si incep sa le insir pe jumatate din suprafata camerei, privindu-le iar, intrebandu-ma de ce am oprit bucatica asta de carton sau de ce am pus deoparte punguta asta de margele si nu am lasat-o la un loc cu celelalte? Ce planuri aveam cu ea in momentul acela?
                     Realizez ca timpul zboara, ma cert ca pierd timpul aiurea, dar tot mai zabovesc putin in mijlocul dezordinii pe care am facut-o dar care imi face placere. Si visez ca voi avea candva o camaruta numai a mea, in care voi avea destule rafturi si o masa de lucru... Un spatiu in care sa visez, timpul necesar sa fac ca visele sa prinda viata..., in cazul meu sa dau forma cartoanelor, margelelor, panglicilor de toate culorile.
Cate o bucata de carton nu se deslipeste de privirea mea si atunci incep sa masor, tai si caut culorile care se potrivesc cel mai bine cu imaginea din mintea mea. Florile sunt la locul lor in punga langa mine si asteapta, la fel si panglicutele, margele...

                                                          O felicitare si cutiuta ei...

                     Apoi incep sa strang tot ce am imprastiat, imi promit ca data viitoare voi pastra mai mult timp pentru mesterit si revin la ce trebuie sa fac.
                     Probabil ca si altii fac la fel... Sau poate ca nu.