Inca un pas

                   Da...Am trecut si peste a doua sedinta cu citostatice...
A fost un pic mai rau ca prima data. Dureri de cap mai intense decat prima data - am aflat ca mi-a crescut tensiunea. Despre acest efect secundar al citostaticelor nu stiam, nu am citit nicaieri asa ceva. Stare de slabiciune, de tremur interior... Atat de nesigura eram pe picioarele mele... ma sprijineam de pereti ca sa merg la toaleta.
Si greata...Fiecare miscare, oricat de mica si lina, imi ridica stomacul in gat.
                  Dar am trecut si peste a doua sedinta cu citostatice...
Cred ca sunt un om norocos, ca sunt protejata de Dumnezeu si rugaciunile celor care ma iubesc.
                  Cei care au trecut prin asta stiu despre ce scriu. Nu vreau sa-mi plang de mila aici. Am incercat sa scriu scurt si cat mai la obiect despre starile prin care am trecut. Acum sunt de fapt bucuroasa ca m-am trezit iar dimineata, bucuroasa de o noua zi.
                  Si ma pot intoarce iar la felicitari si margele...
                  Poate radeti, dar cartoanele si margelele mi-au fost de ajutor. A fost o preocupare care imi tinea mintea ocupata si nu lasa loc de ganduri aiurea, negative, de autocompatimire. O preocupare care s-a transformat in pasiune.
 In acesti aproape patru ani de cand am primit vestea-pumn. Pentru ca da, atunci cand am aflat ca am cancer, a fost ca o lovitura de pumn...
                 Dar nu mai vreau sa-mi amintesc, vreau sa privesc inainte.
 Si ma pot intoarce iar la felicitari si margele...

                 Cred ca sunt un om norocos, ca sunt protejata de Dumnezeu, de Sfantul Arhanghel Mihail si rugaciunile celor care ma iubesc.